Cu cortul la Surduc



Pana acum am tot vorbit de greci, croati, unguri, Dubai, hoteluri cu nu stiu cate stele si deloc de iesiri in aer liber fara prea multe pretentii. Pentru cei din zona de vest a tarii una din posibilitati, nu si cea mai buna evident, ar fi o iesire cu cortul la Surduc. Surduc este un lac, situat la o mica abatere de la drumul ce leaga Lugojul de Faget, localitati din judetul Timis. Am avut doua experiente la Surduc, una care mi-a placut foarte mult si una care m-a dezamagit putin. Pentru prima iesire am ales un mal al lacului pe care se ajunge din Faget, un loc mai putin populat, cu padure ceea ce este un avantaj ca nu te bate soarele in cap. Din cate am inteles in zona aceea nu se mai poate campa, deoarece sunt pamanturile oamenilor si singura posibilitate ar fi sa-ti montezi cortul intr-un lan de porumb. A doua experienta mai putin placuta a fost pe celalalt mal al lacului, o zona populata pana la saturatie de oameni, practic eram cort in cort. Zona nu are prea multa padure. Si asta nu ar fi fost cel mai mare inconvenient, ci vecinii de cort care timp de 3 zile au ascultat non-stop cd-ul cu manele pregatit de acasa...Mda!! Cam toata zona a fost imprejmuita de proprietarii terenurilor si se plateste taxa de masina si de cort. Apa este foarte buna de baie, singurul dezavanataj ar fi ca pe fundul lacului este mal, care iti da o senzatie mai ciudata. Pentru cei mai curajosi pot chiar traversa lacul, dar are cam aprox 1 km pe latime. In rest distractie cu prietenii, mici, gratare, dusul de dimineata in lac, plaja si soare. Merita sa incercati. Pentru cei care nu prefera cortul sunt si cabanute de inchiriat.

Forum de turism

Am descoreperit un forum de turism cu pareri foarte sincere. Nu stiu altii cum sunt, dar eu inainte de a pleca in vacanta, incerc sa aflu cat mai multe pe internet legat de destinatia mea. Si asa le-as recomanda tuturor sa faca!

Grecia - Halkidiki

Halkidiki este o peninsula aflata in partea de nord a Greciei, in apropierea orasului Salonic, formata din 3 brate: Kassandra, Sithonia si Athos. Athos este mai putin pentru vacante pentru ca marea majoritate este ocupat de muntele Athos, muntele Sfant, unde doar barbatii au voie sa ajunga, legenda spunand ca nici o femeie nu a calcat in acel loc. Kassandra si Sithonia sunt cele 2 brate populate de turisti.
Acum 3 ani ne-am propus o vacanta in Grecia. Pentru o alegere mai usoara am apelat la sfatul unui grec care ne-a recomandat Halkidiki, Kassandra si mai precis statiunea Kalithea. Ne-a spus ca este o statiune vie, cu super distractie si pe care o prefera si ei. Zis si facut! Am mers la o agentie si ne-am facut rezervare pentru Hotelul Macedonia Sun. Hotelul se afla intr-un complex hotelier (G - Hotels) cam la 1 km de statiunea Kalithea. Distanta nu e o problema, e chiar un avantaj pentru ca nu esti in continuu in nebunia din statiune, pentru ca grecul avea dreptate. Taverne peste tot, restaurante pline, multa, lume, magazine, galagie, o nebunie! Hotelul este de 3 stele, de fapt sunt bungalouri cum le denumesc ei, practic sunt vreo 6-7 cladiri cu parter si etaj, iar in fiecare camera se intra de afara. Nu este un hotel cu holuri interioare. Ceea ce m-a impresionat a fost gradina hotelului, care este imensa si foarte frumos amenajata, iar pe alei circulau fara nici o problema paunii.


Hotelul contine in incinta lui, restaurant, pizzerie, bar, piscina si cateva magazine. Dupa sezonul in care am fost, urma sa fie renovat deci trebuie sa fie si mai frumos acum.
Ceea ce mi-a placut in Kalithea si in general Halkidiki este relieful, ce imbina mare cu zona deal si padure. Plaja este cu nisip, iar marea foarte lina cum este de altfel in Grecia. Iar romani nu sunt exagerat de multi ca si in Paralia. In general intalnesti rusi, polonezi si nemti.
Se fac si de aici excursii optionale, iar una dintre ele care merita din plin este croaziera pe mare pana la bratul Sithonia. Am avut ocazia sa facem baie in larg intr-un golfulet, unde marea are multi metrii adancime sub tine si o culoare fantastica si sa vedem delfini, care ne-au insotit vaporasul cateva minute.



Cazare Hajduszoboszlo si Oroshaza

In cazul in care ati incercat sa va gasiti cazare pe net (nu prin agentii) in Ungaria intr-unul dintre orasele care au stranduri, cred ca v-ati dat seama ca e putin cam complicat daca nu cunoasteti macar putin limba maghiara. Foarte greu gasesti un site in limba engleza. Asta am patit si eu zilele trecute cautand cazare la Oroshaza si Hajduszoboszlo, doua localitati care dispun de stranduri termale, parcuri acvatice cam in genul celui de la Gyula, dar dupa cum am auzit si eu de la altii mult mai fain. Pana la urma am dat de doua site-uri, fiecare cu o lista de apartamente, hoteluri, pensiuni, cam toate locurile de cazare din fiecare localitate, cu toate datele de care aveti nevoie: poze, detalii, numere de telefon, mailuri si undele au chiar site. So...

- cazare Oroshaza
- cazare Hajduszoboszlo

Cazare in vile No Name in Croatia

Vara asta am un fix! Vreau sa ma duc in Croatia! Am facut brain storming in grup, si am ajuns la concluzia ca vrem pe insule, si mai precis pe insula Krk, aproape de Split. Am stabilit chiar si oraselul, Baska, caci insula Krk fiind una mare, "gazduieste" mai multe orasele-statiune!
Problema vine abia acum. Am apelat la agentia Peter, recunoscuta in Timisoara ca fiind organizatoare de excursii in Croatia, si ce ne-au putut oferi ei in asa fel incat sa ne convina la toti a fost cazare in vile No Name. Pana aici nu ar fi nici o problema, dar nu inteleg de ce nu ne pot arata niste poze decat cu 7 zile inainte de plecare, atunci cand deja banii i-ai dat si daca te retragi pierzi o parte dintre ei ... ramanand si cu un gust amar in acelasi timp...
In orice caz, am hotarat sa iau problema in propriile maini, si m-am dat putin pe Google! Am descoperit super oferte de cazare, la preturi foarte bune, dupa parerea mea, si bine inteles, ceea ce cautam, poze dom'le!
Asadar, daca va intereseaza, aruncati o privire si apucati-va de trimis mailuri ;)!

Summer Jib - La Balea inca se schiaza

Da, nu e nici o gluma! La Balea se schiaza, si inca in conditii foarte bune! Conform celor de la Jurnalul, a nins chiar si azi noapte!
Vorbesc din proprie exeprienta, la Balea se poate schia pana in luna iunie inclusiv! Intr-un an cu temperaturi normale, lacul se dezgheatza numai in luna iulie si incepe procesul invers in august! Cine n-a fost la Balea macar odata in viatza are doar de pierdut! Este o senzatie unica, esti pe acoperisul Romaniei practic, iar posibilitatile de free ride sunt nelimitate! Atentie totusi la avalanse in perioada asta a anului!
Zilele astea se organizeaza chiar si un concurs de snowboard-ing, care se numeste Summer Jib, si care aduna cei mai buni sportivi ai genului intr-un singur loc!
Exista insa si probleme! Cand am fost eu ultima data, nu exista teleski, dar din cate am inteles, a fost montat unul intre timp! De asemenea, accesul sus nu se poate face decat cu telecabina in marea majoritate a anului, deoarece Transfagarasanul este inchis, din motive evidente!
Trebuie mentionat asadar ca Balea Lac nu este un loc pentru schiorii sau boarderii conventionali ci mai degraba pentru cei pasionati si dedicati! Nu va ganditi la o statiune! Nu are nimic de-a face cu asa ceva. Totusi, in mijlocul lacului, pe o oaza de piatra, este inaltat un hotel cochet, pe locul fostei cabane care a ars mai demult, iar pentru doritorii de aventura, de prin luna ianuarie si pana in mai aproximativ, exista un hotel de gheatza!
Va inchipuiti figurile oamenilor cand v-ar vedea carand schiurile sau placa in spate in luna mai?! Unic!

Paralia Katerini - Mamaia greceasca

Paralia este o statiune din Grecia foarte vizitata de romani. Am putea spune ca majoritatea sunt romani. Este o statiune unde nu prea ai probleme cu limba pentru ca la tot coltul se vorbeste romaneste, meniul restaurantelor este disponibil si in limba romana, iar angajatii magazinelor, tavernelor, hotelurilor sau cluburilor daca nu sunt romani, o rup putin si pe romaneste. Daca e sa descriem statiunea, putem avea termen de comparatie Mamaia de la noi, dar asta daca nu ne referim la preturi, care in Paralia sunt muuuuuult mai bune. Pai sa ne gandim asa...anul trecut in plin sezon (august), o vacanta de 7 zile, cuprinzand transport cu autocar si cazare la un hotel de 3 stele a costat 220 euro. La Mamaia la un hotel de 3 stele cam cat ar costa 7 zile de cazare? Va recomand Vila Daphne. E o vila noua, finalizata anul trecut, cu conditii foarte bune. Camerele foarte curate, mobilier nou, fiecare camera avand si bucatarie utilata. Nu este nici departe de plaja (aprox 200 m) si nici de centrul statiunii.

Nu este nici o problema daca nu aveti masa inclusa in pretul excursiei pentru ca locuri unde puteti lua masa sunt foarte multe, iar preturile sunt rezonabile.
Daca nu sunteti familisti si vreti sa va distrati, aveti unde pentru ca sunt destule cluburi de unde puteti alege.
Un avantaj daca mergeti in Paralia este ca are o pozitie destul de buna pe harta Greciei si puteti face numeroase excursii optionale, printre care:
- Salonic - este al 2 lea oras ca marime din Grecia (imens), cam la aprox 80 km distanta de Paralia, iar din cate stiu excursia presupune un tur al orasului (cateva obiective importante) si shoppinguit; daca doriti sa vizitati orasul, excursia asta nu este cea mai buna alegere, pentru ca prea multe nu apucati sa vedeti; cea mai buna varianta, asta sigur daca aveti un simt al orientarii dezvoltat si un GPS bun, ar fi sa va inchiriati o masina in Paralia;
- Manastirile de la Meteora - este o excursie care merita din plin, pentru ca e ceva unic; stancile pe care sunt construite manastirile sunt impresionante, avand povesti interesante; in general se viziteaza 2 dintre manastiri si atelierul de icoane de la poalele Meteorei, unde aveti posibilitatea sa achizitionati icoane sau suveniruri; drumul este destul de lung pana la Meteora (se pleaca cam la 5 dimineata din Paralia), iar unul din orasele prin care se trece este Larisa;
- Atena - excurisa la Atena presupune, vizitarea portului Pireu, tur oras, Acropole, stadion olimpic, shopping si Parlamentul Greciei cu schimbarea Garzii Nationale (evzoni); mai multe detalii gasiti aici;
- Muntele Athos - excursia se face cu autocarul pana in Halkidiki (penisula cu cele 3 brate - Kassandra, Sithonia, Athos), dupa care se ia vaporasul pentru vizita la Muntele Athos; practic nu este o vizita a muntelui, deoarece acest lucru este strict interzis pentru femei (se spune ca nici o femeie nu a calcat pe Muntele Sfant), iar barbatilor le trebuie un fel de aprobare de la Patriarhie (oricum destul de complicat); deci toata excursia este o plimbare pe mare cu vaporul si de la departare de priveste muntele Athos, pe care sunt manastiri;
- Insula Skiathos - una dintre cele mai reusite excursii, care imbina plaja, distractie si obiective turistice; se pleaca de dimineata din Paralia (ora 5), se merge cu autocarul aproximativ 3 ore, dupa care se face imbarcarea pe vapor pentru a ajunge la Insula Skiathos; plimbarea cu vaporul este excelenta, se danseaza impreuna cu echipajul in ritmuri de sirtaki, se bea Uzo (bautura traditionala) sau Metaxa si se face plaja; daca aveti noroc puteti vedea si delfini; se face un popas de vreo 2 ore la una din cele mai frumoase plaje de pe insula - Koukounaries - cu un nisip extraordinar de fin si o apa limpede ca in pahar, iar apoi se porneste tot cu vaporul spre centrul insulei, unde aveti liber sa vizitati, sa faceti shopping si sa mancati; Skiathos nu este o insula foarte ieftina, fiind putenic vizitata de lorzi englezi; la intoarcere aceeasi distractie pe vapor;
- seara greceasca - este o excursie pe care sincer eu n-as da banii; anul trecut s-a mers la un castel unde s-a mancat, s-a baut si au avut loc ceva reprezentatii de dans traditional timp de cateva ore;
- pentru cei care vin cu copii si nu numai, o excursie distractiva e cea la Waterland, un parc de distractii acvatic cu tot felu de tobogane, piscine cu valuri, nebunii;
Cam astea ar fi in mare principalele excursii care se pot face din Paralia. Ar mai fi de amintit Muntele Olimp care se si vede din statiune si poate cateva alte excursii maruntele.
Fiind foarte aproape (8 km) puteti merge in orasul Katerini. Se ajunge foarte usor luand un autobuz. Merita pentru ca este un orasel micut, cochet, cu tot felul de taverne, magazine, restaurante. Foarte misto! Daca vreti sa va faceti cumparaturi mergeti cu incredere in Katerini, pentru ca in Paralia nu prea aveti ce cumpara in afara de scoici, colace, barcute de plastic sau tricouri de plaja. Aaaa...era sa uit...corectez, in Paralia daca doriti sa va cumparati blanuri sau articole din piele la preturi foarte bune, ati venit in locul potrivit...Sunt o gramada de magazine de gen care iti iau ochii, dar sa aveti grija pentru ca se mai vand si articole second-hand si sa nu va pacaliti.
N-am spus nimic de plaja. Plaja este cu nisip, puteti inchiria sezlonguri, umbrelute si mese (anul trecut pretul era de 6 euro sezlong+umbrela la care primeai o cafea sau un suc gratuit). Apa este curata, calda si foarte linistita (foarte rar sunt valuri mari). Sa aveti grija totusi unde va lasati lucrurile pentru ca sunt si oameni "bine intentionati" care circula prin zona.
In rest o excursie reusita, la un pret foarte bun!

Cazare si oportunitati la Belis

Belis este o localitate in judetul Cluj, nu departe de capitala judetului. Farmecul locului il dau peisajul montan si lacul artificial, numai bun pentru pescuit vara, dar si linistea! Este o zona ideala de mers cu trupa!
De asemenea, zona Belis Fantanele este o idee destul buna pentru un revelion petrecut cu gasca!
Ca sa nu va mai chinuiti sa cautati cazare, dau eu o solutie: pensiunea Dolly. Este vorba despre o cabana cu conditii de lux situata la 18 km de Belis! Proprietara este intoarsa din Germania, asa ca stie sa aprecieze calitatea! Mobila este nemteasca, bucataria este complet utilata cu vesela, prajitor de paine, cuptor cu microunde, etc., apa calda curenta... cam tot ce ti-ai dori in vacanta!

Ca sa motivez, niste poze:



Vama Veche in top 5 destinatii la Marea Neagra

Ziarul britanic The Guardian a facut un top 5 al destinatiilor la Marea Neagra. Pe locul 3 in top se afla Vama Veche, fiind si singura statiune de pe litoralul romanesc prezenta in top. Surprinzator, jurnalistii au preferat o statiune boema, cum o numesc ei, in locul fitzosagurilor de la Mamaia. In top se mai afla 2 statiuni ucrainiene, una bulgareasca si una turceasca. Iata descrierea facuta in The Guardian...

"This small Romanian village close to the Bulgarian border has been a counter-cultural oasis since the days of communism when it was (somewhat uncharacteristically) tolerated by Ceausescu as a hangout for intellectuals. Its famous beach is still something of a bohemian enclave, where tents and makeshift bars are erected on the sand and there are impromptu gigs at weekends. Most visitors camp on the beach, for a roof over your head, try the Punk Rock Hotel (
punkrockhotel.com, doubles from €25)."

Festival de teatru si muzica la Gyula

Iata ca la Gyula, in Ungaria, pe langa o baie buna la strand ne putem delecta si cu un spectacol de teatru sau muzica.
In perioada 27 iunie - 10 august are loc un festival de teatru si muzica in cadrul castelului de langa strand. Astfel, intre 30 iunie - 12 iulie va fi Shakespeare Fesztival 2008 cu piese precum Hamlet (30 iunie), Richard (5-8 iulie), Romeo si Julieta (8 iulie), Macbeth (10 iulie). Pentru mai multe informatii exista si un site www.shakespearefesztival.hu . In 19 iunie are loc Gyulai Var Jazz Fesztival, iar in 20 iunie Var Blues Fesztival. In restul zilelor vor fi spectacole de teatru, musicaluri, comedii sau muzica. Intrarea este libera doar la anumite spectacole, insa la cele mai multe dintre ele intrarea se plateste, iar pretul variaza intre 1200 si 6000 de forinti. Mai multe informatii despre program si bilete de intrare gasiti pe site-ul castelului.

Se redechide strandul de la Vatza

Pentru cine nu stie despre ce este vorba, Comuna Vatza este situata in Judetul Hunedoara, la 60 de km de Deva, si aproximativ 130 de Oradea, pe drumul ce leaga cele 2 orase. Ce gasiti acolo? Un strand si cateva hoteluri care dispun de baza de tratament cu apa termala. Statiunea este mica dar hotelurile sunt foarte bune ( 3 hoteluri de 2, 3 si respectiv 4 stele, cu sala de conferinte inclusiv ). Sa speram ca Ministerul Apararii, cel care se pare ca a cumparat statiunea, nu o va inchide publicului larg!
Posibilitati de distractie nocturna nu sunt, asa ca locul este destinat mai mult familistilor.
Cel mai mare beneficiu este insa aerul curat si privelistea minunata pe care le ofera locul! Localitatea este situata in Muntii Apuseni, aproape de Tebea, leaganul motilor! Daca discoteci nu prea sunt, exista insa trasee care se pot face!
De asemenea, se poate campa in locuri superbe si se poate pescui in Crisul Alb.