Schi in Austria: Zell am See - Kaprun

S-a facut deja o luna de cand ne-am intors din Austria, de la Kaprun, si deja incep sa ma simt vinovat ca nu am relatat aici experienta mea.

Am sa incerc sa fiu cat mai scurt si la obiect, ca sa nu va plictisesc, desi va spun sincer ca e greu! E greu, pentru ca Austria cunoaste totul despre turism si ceea ce inseamna el, in cel mai mic detaliu.

Despre modalitatea de acces in statiuni nu are rost sa discutam. Toata lumea are autostrazi, numai Romania nu! E util totusi sa va spun ca din Timisoara pana la Kaprun sunt 930 de km ( atentie, nu pe ruta cea mai scurta ), din care aproape 800 sunt pe autostrada. Am facut cam 9 ore, dar am oprit doar ca sa alimentam. Drumurile sunt impecabile si la unguri si la autrieci, cu un plus pentru vecinii nostri. Atentie la radare! Zvonurile despre benzina de proasta calitate cumparata de unii in Ungaria, pentru mine raman la stadiul de basme. E foarte buna! Atat in Austria, cat si in Ungaria, aveti de ales intre OMV si Shell. Mai sunt si benzinarii Mol sau Agip, dar mai rare.

Haideti sa “ajungem” la Kaprun, acolo unde am fost cazati noi… N-am mers prin agentie. Am cautat cazare pe internet, am trimis mail, ni s-a raspuns, ne-am inteles cati si cum mergem, am comunicat, s-a confirmat rezervarea camerelor, buna ziua si la revedere! Extrem de simplu, exact asa cum imi place, si exact asa cum trebuie sa fie! Ajunsi acolo, am constatat cu surprindere ca nu era nimeni de-al casei la pensiune. Asta nu inseamna ca nu eram asteptati! Am sunat la un numar unde mi-a raspuns proprietarul, care vorbea o engleza aproape perfecta, care mi-a spus ca ne-a lasat cheile insotite de ghiduri ale statiunii in sala de mese, ca locurile de parcare sunt in spate, ca sala pentru echipament ( da, au asa ceva! ) este la subsol, ca ne ureaza o zi frumoasa si ca ne vedem a doua zi la micul dejun. Poti sa vrei mai mult? Si inca ceva ce nu se va vedea in pozele de mai jos, rasterurile pe care iti suspendai claparii seara erau incalzite. Cine e schior stie ce inseamna asta, n-are rost sa detaliez.

Pensiunea Lederer are vedere fix inspre piata centrala a oraselului, camere foarte frumoase cu baie proprie fiecare, un fel de living unde lumea poate, seara, sa joace diverse jocuri puse gratuit la dispozitie de proprietar sau sa se uite la televizor, si o sala de mese. Conditiile oferite sunt de 3 stele linistit, iar raportul pret calitate mie mi se pare unul mai mult decat corect! Si ca sa nu ziceti ca tin numai pentru mine, dau si link!

Trecand la obiectul vizitei, incep prin a va spune ca desi eram la mijlocul lui martie, probleme cu zapada, mai precis cu lipsa ei, nu au existat! Nici n-ar avea cum de altfel, la 3200, cat are Kitzsteinhorn! Indiferent de tipul de precipitatii din Kaprun, care au debutat in primele 3 zile cu ninsoare dupa care s-au transformat in ploaie, sus pe ghetar ningea! Asa ca nu va faceti probleme, acolo mergeti la sigur!

Important de retinut e ca in regiunea Zell am See – Kaprun sunt 3 domenii schiabile: Kitzsteinhorn si Maiskogel in Kaprun, respectiv Schmitten in Zell am See. Un skipass valabil pe oricare dintre domeniile astea, pe toate instalatiile de cablu, pentru 6 zile, a costat 192 de euro. Transportul la telecabine este gratuit si se face cu autobuze care vin din 15 in 15 minute si nu fac mai mult de 10 minute pana la destinatie, chiar si daca mergi din Kaprun in Zell am See. In conditiile astea, eu nu m-am deranjat sa scot masina din parcare in nici o zi, n-are nici un sens.

Maiskogel e mai saracut si mai pustiu, dar Schmitten si Kitzsteinhorn sunt Paradisul! Fiecare dispune de vreo 20 de partii, si nu exista nivel de schiat pentru care sa nu gasesti un traseu potrivit, de minim 2 km! Schmitten nu e la o altitutide asa de mare, deci e mai potrivit pentru zilele in care pe ghetar e ceata si viscol mare! Bine, pe Kitz e vesnic vant, mai ales la peste 2500, asa ca fiti siguri ca aveti cagule la voi!

Schiorii mai avansati, printre care ma numar si eu, vor aprecia mai mult partiile de pe Schmitten, pentru ca cele rosii si negre sunt mult mai lungi decat la Kaprun, si poti cobori de la 2000 la 900 strict pe mediu si avansat, asta insemnand vreo 3 sau 4 km. De vis, zic eu! In schimb, o zi cu soare pe Kitzsteinhorn te lasa fara cuvinte! Cand privesti lumea de la 3000 te simti zeu! Pe deasupra, in prospect scrie ca partiile de sus de pe ghetar, 4 a/b si 5 a/b sunt carving Paradise! Si ca sa vezi, chiar asa e! Exista si un fun park, cu tot felul de trambuline, si mai sunt si variante de off course cat vezi cu ochii, dar aia o faci pe barba ta cand zapada are 4 metri si riscul de avalansa e 4 din 5! Aici sunt hartile, sa nu raman dator!

Se schiaza cu harta in buzunar! N-ai cum sa te pierzi ca sunt marcaje peste tot si oricum o iei tot dai la o instalatie, dar pentru orientarea ta e bine sa stii in permanenta pe unde te afli. Evident, hartile sunt gratuite, cum este si internetul wireless de la Alpin Center, la 2450 de metri ;)! Nu ca ar sta cineva sa se dea pe net, doar asa, ca fapt divers.

Inca una faina: se poate plati cu card romanesc neaos, chiar si la 2000. No problem! Eh, ar fi doar ca o bere costa 4 euro, da’ daca tot esti in concediu, cocotat pe munte, nu mai conteaza!

Doar atat va mai spun: sa nu va inchipuiti ca mergeti acolo sa va cumparati echipament! E exorbitant de scump! Mai bine va opriti la Decathlon in Budapesta sau pe la Viena pe undeva.

Gata vorbareala, niste poze acum:

14032009614 Imag110 09032009530 09032009532 10032009535 10032009536 10032009539 11032009552 11032009553 11032009554 12032009562 12032009563 12032009565 12032009566 12032009567 12032009568 12032009569 12032009570 12032009571 12032009572 12032009573 12032009574 12032009578 12032009582 14032009585 14032009587 14032009598 14032009600 14032009601 14032009602

Atena

Atena este o capitala care merita vizitata din toate punctele de vedere. Va pot descrie experienta unui turist care isi petrece vacanta in Grecia la mare si viziteaza Atena intr-o excursie optionala oferita de agentie.
In general cand mergeti la mare in Grecia vi se ofera excursii optionale in diferite locuri. Evident in functie de locatia in care va aflati excursiile pot sa difere. Daca mergeti in Paralia Katerini, o statiune aleasa puternic de romani, una din excursiile care vi se ofera este cea la Atena.
Anul trecut o astfel de excursie a costat 50 de euro. Se pleaca in jur de 12 noaptea din Paralia. Distanta pana la Atena este de 450 km, dar cea mai mare parte se merge pe autostrada. In jur de 6 dimineata se ajunge in portul Pireu. Nu este intamplator aleasa ora pentru ca la acea ora vasele de croaziera imense acosteaza in port.


Dupa spectacolul pe care il ofera vasele de croaziera, cateva poze, ne dezmeticim si se porneste intr-un tur al orasului cu un nou popas la Panathenaikos Stadium, stadion unde s-a tinut prima olimpiada.

Pe urma se porneste catre punctul zero al Atenei, Acropole. Cum am mai zis, orele la care se viziteaza anumite locuri nu sunt alese tocmai intamplator. La ora 8.30 eram sus pe Acropole si pot sa va spun ca era extrem de cald (ceva de genu ora 14 in Timisoara vara). Nici nu stiu daca s-ar putea vizita la pranz, pentru ca marmura alba se incinge si iti da o senzatie de caldura mult mai mare decat la poalele Acropolelui. Sfaturi care le-am primit inca de cand am plecat din statiune: haine deschise la culoare, palarie in cap si sticla de apa sunt absolut necesare. Daca va luati apa de la Acropole inainte de a intra, pot sa va spun ca este 2 euro o sticla de 500ml de apa minerala, care aporpos este mai rea decat sifonul, dar plata nu gasesti (sau cel putin asa am patit noi).


Se formeaza grupuri cu ghid vorbitor de limba romana si se intra. Intrarea costa 12 euro cu posibilitatea de a vizita nu doar Acropolele ci si monumentele ce-l inconjoara, dar in general daca se merge intr-o astfel de excursie optionala nu prea este timp pentru a vizita si restul. Biletul pentru studenti este gratuit, aveti nevoie pentru a prezenta la intrare de un card euro 26, dar din cate am vazut eu cred ca merge si doar cu carnetul de student. Se viziteaza Acropolele, ti se explica faptul ca nu sunt doar niste bolovani adunati ci pietrele alea au fiecare o istorie.
Dupa Acropole se merge in Piata Monastiraki aflata la poalele Acropolelui si foarte aproape de Piata Sintagma unde este Parlamentul, un nou obiectiv care se va vizita mai tarziu. Aici ti se dau cateva ore libere in care se poate manca la una din taverne, unde de alfel mancarea nu este foare ieftina, dar exista si salvarea McDonald's unde preturile sunt ca si la noi. Apoi cumparaturi la magazinele de pe strada ce da la Parlament. E o strada cu magazine de-o parte si de alta, unde poti vedea toate firmele de care poate numai ai auzit.
In jurul pranzului ti se da intalnire la Parlament unde din ora in ora la fix are loc schimbarea Garzii Nationale (evzoni). Ti se ofera din nou un spectacol impresionant.

Ce fac de fapt evzonii astia si de ce este asa de impresionant? Pai in primul rand scopul lor este de a pazi mormantul soldatului necunoscut. Pentru asta in fiecare ora la fix are loc schimbul de garda, in care doi evzoni ii schimba pe celilalti doi. Ideea e ca timp de o ora cat stau de garda cei doi evzoni sunt neclintiti orice le-ai face. Singurul lucru care-l fac in cazul in care nu le convine ceva (stai prea aproape de ei cand iti faci poza, ii atingi etc) este sa dea cu arma pe care o au in mana de pamant. Statul nemiscat o ora nu este tocmai usor si cica le trebuie 3 zile pentru a se reface fizic si psihic dupa o garda. Si nu cred ca doar statul nemiscat ar fi singura problema, ci si faptul ca vara in Atena sunt muuuuuuulte grade si e foarte cald, iar ei au niste costume destul de groase.
Cu acest spectacol se incheie excursia in Atena. In jur de ora 4 se pleaca, urmand ca seara sa se ajunga in statiune. Acest program poate sa difere in functie de agentia care organizeaza excursia. Evident pentru a putea vedea Atena de la un capat la celalat iti trebuie cam minim o saptamana. O excursie din asta este doar pentru a-ti face o idee si pentru a trezi dorinta de a reveni. Una peste alta merita sa faceti o excursie la Atena chiar si asa scurta si destul de obositoare pentru ca nu o sa va para rau....