Tur de forta la Praga

Lunea libera de Rusalii, din data de 8 iunie, a fost ocazia perfecta pentru o vizita fulger la Praga.

Nu ne-am complicat cu ghizi sau agentii de turism, pentru ca noua nu ne place sa ne faca nimeni program, si nici sa ne fugareasca de la un obiectiv la altul. Un oras il simti cu adevarat atunci cand te pierzi aiurea pe stradute, cand stai pe o bancuta si admiri privelistea, cand bei o bere la o taverna, sau in alte momente asemanatoare… Drept urmare, inarmati cu harti, am luat capitala Cehiei, mai precis orasul vechi, la pas.

Pentru inceput, am sa va spun ca Praga este un deliciu pentru arhitecti! Apoi, am sa va spun ca orasul este absolut superb, dar e o mizerie de nedescris, cam ca in Bucuresti! E adevarat ca acolo sunt foarte multi turisti,dar totusi… Ca e scump nu se pune! Da, e scump, dar care capitala de asemenea anvergura nu e ( nu-i de mers la shopping, daca asta va propuneti ) ? Totusi, o masa intr-unul din nenumaratele restaurante din centru se poate lua cu pana in 15 euro. Depinde de pofte si pretentii, evident.

N-am de gand sa va recit aici obiectivele turistice, caci le gasiti peste tot. Praga ofera o abundenta de biserici vechi si frumoase, dar cel mai frumos obiectiv ramane Old Town Square. E o piata imensa, in inima orasului, plina de terase. Daca ai mers in Cehia si n-ai baut o bere ( barbatii stiu de ce ) acolo, chit ca e cam 10 euro, te-ai dus degeaba! Cu setea potolita, urci apoi in vechiul Ceas Astronomic. Biletul costa aproximativ 4 euro ( 2 euro pentru studenti, elevi, etc. ) dar panorama intregii metropole, si mai ales a furnicarului de sub tine, face toti banii.

Cand te-ai saturat de privit in zare si facut poze, cobori si o iei agale inspre Podul Carol, care e la doi pasi. Sincer vorbind, desi e prezentat in toate pliantele ca un punct central de atractie, Podul Carol e … doar un pod, in cele din urma. Poate suntem noi insensibili, sau poate e faptul ca era in renovare… De aici o iei agale catre Castel. Atentie, e de urcat o panta destul de serioasa! Dar merita, pentru ca e o constructie frumoasa. Insa Castelul e si mai frumos seara, privit de pe malul Vltavei. Tot seara, sau chiar si pe zi, nu ratati cladirea Muzeului National. Este absolut superba!

Ca sa nu ne mai lungim, va spun ca e de vazut la pas si Jewish Town, unde insa nu prea merita sa dati banii pe turul propus, care cuprinde printre altele sinagoga si cimitirul. De asemenea, pentru o panorama absolut completa si relevatoare asupra orasului, urcati in replica turnului Eiffel ( 2 euro pentru studenti ), din gradinile al caror nume, cu parere de rau, l-am uitat.

Pe scurt despre drum: din Timisoara sunt 800 de km, din care 680 sunt pe autostrada : Timisoara – Szeged M5 – Budapesta M0 – Gyor M1 – Bratislava – Brno - Praga. Am facut 8 ore, “viteza de croaziera”, 140-150. Autostrada la cehi e destul de aiurea, dar e autostrada! Atentie mare la radare! Eu am decartat 50 de euro la Bratislava, unde desi erau 3 benzi de autostrada pe sens, nenea ala care nu vroia sa vorbeasca engleza m-a facut sa inteleg ca suntem pe centura orasului si ca limita e 80. Vignetele au costat asa: 4 euro in Ungaria, 7 euro (parca) in Slovacia si 10 euro in Cehia.

Cazare am gasit pe booking.com. Hotelul de 3 stele se numeste Adeba, si e la 15 minute de mers pe jos de Old Town Square. O camera dubla a costat 35 de euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Am mai platit in plus parcarea pazita, 7.25 euro pe zi. Singura posibila obiectie ar fi ca trece trenul chiar prin spate, dar dupa o zi de umblat pe jos, credeti-ma, nu mai auzi nimic! Poze veti gasi mai jos.

Orasul:

Praha004 Praha005 Praha008 Praha035Praha081Praha036 Praha037 Praha179Praha039 Praha040 Praha076 Praha084 Praha087 Praha092 Praha098 Praha102 Praha122 Praha138 Praha149

Si hotelul:

08062009661080620096630806200966208062009660

2 comentarii:

Anonim spunea...

super! felicitari. am gasit descrierea si utila si placuta

TomSiJerry spunea...

Salut. Multumesc! Asta e si scopul acestui blog: lumea sa gaseasca informatii din "interior", despre diverse locuri in care am fost, informatii care nu se pot lua din pliante si brosuri.

Trimiteți un comentariu