Excursii optionale din Insula KRK

Cum va promiteam intr-un post anterior, am sa descriu putin cam ce excursii optionale puteti face in cazul in care ajungeti in Croatia, in insula Krk. Agentia croata cu care am fost si noi intr-o excursie optionala, ne-a pus la dispozitie mai multe excursii optionale pentru care puteam opta:
- Venetia- fiind la granita cu Italia, excursia la Venetia a devenit un fel de obisnuinta pentru cei care merg in Croatia. Este o excursie de o zi, iar drumul este parcurs cu autocarul dar si cu vaporul. Plecarea se face la ora 3 dimineata. In Venetia se viziteaza piata San Marco, canalele, podurile, cam toate punctele importante. Pentru aceasta excursie aveti nevoie de acte (buletin sau pasaport) pentru trecerea frontierei.
- Parcul National Plitvice - este considerat unul dintre cele mai frumoase fenomene din lume, rezervatie naturala in patrimoniul Unesco. Excursia incepe la ora 7 dimineata. Se parcurge un drum de aproximativ 4 ore (din Baska, mai putin din restul statiunilor). Vizita la parc dureaza tot aproximativ 4 ore, in care veti parcurge o portiune, cea centrala, pe jos, cu vaporasul sau cu trenuletul, biletul acestora fiind inclus in pret, care este aproximativ 48 euro. Pentru Plitivce voi dedica un post special, cu poze si detalii.
- Parcul National Brijuni - Brijuni este un arhipelag ce contine 14 insule si insulite, faimoase si pentru descoperirile arheologice. In excursie se va vizita insula Veli Brijun, cea mai mare a arhipelagului. Intr-o calatorie de 4 ore cu trenuletul se ajunge si in parcul safari, unde o varietate de animale exotice traiesc.
- Pestera Postojna - este una dintre cele mai cunoscute si mari pesteri din Europa, avand o lungime de 22 km. Timpul petrecut in pestera este de aproximativ o ora si jumatate, in care se viziteaza o parte a acesteia, pe jos sau cu trenuletul. Pestera fiind in Slovenia, sunt necesare de asemenea acte pentru trecerea frontierei.
- Turul Istriei - cea mai mare peninsula a Croatiei. Excursia contine vizita in orasele Pula, Rovinj si Porec, trei destinatii turistice foarte cautate. Pranzul traditional este inclus in pret.
- Turul insulei Krk - cea mai mare insula din marea Adriatica ce se uneste cu continentul printr-un pod. Vizita incepe in Punat, unde se va lua vaporul cu care se va face turul insulei. Se va vizita insulita Kosljun, orasul Krk si oraselul Vrbnik, unde se va degusta vin intr-o pivnita autentica.

In cazul in care ati ajuns in Baska si doriti sa mergeti intr-o croaziera, exista doua vapoare cu care se face turul insulei Rab, aflata in partea de sud a insulei Krk. Aceasta excursie nu este oferita de vreo agentie de turism. Pe faleza exista numeroase puncte de unde se pot procura biletele. Croaziera incepe la 9 dimineata, cu un mic-dejun pe vas (sandwich). Se pleaca din Baska catre insula Rab, cu prima oprire orasul Rab, care este absolul superb. Cetati si turnuri vechi, in contrast cu miile de ambarcatiuni care mai de care din port. Aici se viziteaza orasul cu un ghid, iar mai apoi se ia pranzul la un restaurant (inclus in pret). Pranzul este de fapt un bufet suedez, cu tot felul de specialitati, de la fructe de mare, peste la tot felul de prajituri. Apoi se urca din nou pe vapor pana la urmatorul popas, fiordul Zavratnica. Practic aici, se intra cu vaporul intr-o portiune inconjurata de munte, unde marea si-a facut loc. Un peisaj impresionant, care pentru un moment te face sa te gandesti daca apa in care faci baie este marea sau un lac de munte. Aici se poate vedea si un vas de lupta scufundat. Dupa cateva ore petrecute la plaja si la baie in fiordul Zavratnica, se pleaca din nou cu vaporul, catre destinatia finala, Baska.

Paralia Katerini - Mamaia greceasca

Paralia este o statiune din Grecia foarte vizitata de romani. Am putea spune ca majoritatea sunt romani. Este o statiune unde nu prea ai probleme cu limba pentru ca la tot coltul se vorbeste romaneste, meniul restaurantelor este disponibil si in limba romana, iar angajatii magazinelor, tavernelor, hotelurilor sau cluburilor daca nu sunt romani, o rup putin si pe romaneste. Daca e sa descriem statiunea, putem avea termen de comparatie Mamaia de la noi, dar asta daca nu ne referim la preturi, care in Paralia sunt muuuuuult mai bune. Pai sa ne gandim asa...anul trecut in plin sezon (august), o vacanta de 7 zile, cuprinzand transport cu autocar si cazare la un hotel de 3 stele a costat 220 euro. La Mamaia la un hotel de 3 stele cam cat ar costa 7 zile de cazare? Va recomand Vila Daphne. E o vila noua, finalizata anul trecut, cu conditii foarte bune. Camerele foarte curate, mobilier nou, fiecare camera avand si bucatarie utilata. Nu este nici departe de plaja (aprox 200 m) si nici de centrul statiunii.

Nu este nici o problema daca nu aveti masa inclusa in pretul excursiei pentru ca locuri unde puteti lua masa sunt foarte multe, iar preturile sunt rezonabile.
Daca nu sunteti familisti si vreti sa va distrati, aveti unde pentru ca sunt destule cluburi de unde puteti alege.
Un avantaj daca mergeti in Paralia este ca are o pozitie destul de buna pe harta Greciei si puteti face numeroase excursii optionale, printre care:
- Salonic - este al 2 lea oras ca marime din Grecia (imens), cam la aprox 80 km distanta de Paralia, iar din cate stiu excursia presupune un tur al orasului (cateva obiective importante) si shoppinguit; daca doriti sa vizitati orasul, excursia asta nu este cea mai buna alegere, pentru ca prea multe nu apucati sa vedeti; cea mai buna varianta, asta sigur daca aveti un simt al orientarii dezvoltat si un GPS bun, ar fi sa va inchiriati o masina in Paralia;
- Manastirile de la Meteora - este o excursie care merita din plin, pentru ca e ceva unic; stancile pe care sunt construite manastirile sunt impresionante, avand povesti interesante; in general se viziteaza 2 dintre manastiri si atelierul de icoane de la poalele Meteorei, unde aveti posibilitatea sa achizitionati icoane sau suveniruri; drumul este destul de lung pana la Meteora (se pleaca cam la 5 dimineata din Paralia), iar unul din orasele prin care se trece este Larisa;
- Atena - excurisa la Atena presupune, vizitarea portului Pireu, tur oras, Acropole, stadion olimpic, shopping si Parlamentul Greciei cu schimbarea Garzii Nationale (evzoni); mai multe detalii gasiti aici;
- Muntele Athos - excursia se face cu autocarul pana in Halkidiki (penisula cu cele 3 brate - Kassandra, Sithonia, Athos), dupa care se ia vaporasul pentru vizita la Muntele Athos; practic nu este o vizita a muntelui, deoarece acest lucru este strict interzis pentru femei (se spune ca nici o femeie nu a calcat pe Muntele Sfant), iar barbatilor le trebuie un fel de aprobare de la Patriarhie (oricum destul de complicat); deci toata excursia este o plimbare pe mare cu vaporul si de la departare de priveste muntele Athos, pe care sunt manastiri;
- Insula Skiathos - una dintre cele mai reusite excursii, care imbina plaja, distractie si obiective turistice; se pleaca de dimineata din Paralia (ora 5), se merge cu autocarul aproximativ 3 ore, dupa care se face imbarcarea pe vapor pentru a ajunge la Insula Skiathos; plimbarea cu vaporul este excelenta, se danseaza impreuna cu echipajul in ritmuri de sirtaki, se bea Uzo (bautura traditionala) sau Metaxa si se face plaja; daca aveti noroc puteti vedea si delfini; se face un popas de vreo 2 ore la una din cele mai frumoase plaje de pe insula - Koukounaries - cu un nisip extraordinar de fin si o apa limpede ca in pahar, iar apoi se porneste tot cu vaporul spre centrul insulei, unde aveti liber sa vizitati, sa faceti shopping si sa mancati; Skiathos nu este o insula foarte ieftina, fiind putenic vizitata de lorzi englezi; la intoarcere aceeasi distractie pe vapor;
- seara greceasca - este o excursie pe care sincer eu n-as da banii; anul trecut s-a mers la un castel unde s-a mancat, s-a baut si au avut loc ceva reprezentatii de dans traditional timp de cateva ore;
- pentru cei care vin cu copii si nu numai, o excursie distractiva e cea la Waterland, un parc de distractii acvatic cu tot felu de tobogane, piscine cu valuri, nebunii;
Cam astea ar fi in mare principalele excursii care se pot face din Paralia. Ar mai fi de amintit Muntele Olimp care se si vede din statiune si poate cateva alte excursii maruntele.
Fiind foarte aproape (8 km) puteti merge in orasul Katerini. Se ajunge foarte usor luand un autobuz. Merita pentru ca este un orasel micut, cochet, cu tot felul de taverne, magazine, restaurante. Foarte misto! Daca vreti sa va faceti cumparaturi mergeti cu incredere in Katerini, pentru ca in Paralia nu prea aveti ce cumpara in afara de scoici, colace, barcute de plastic sau tricouri de plaja. Aaaa...era sa uit...corectez, in Paralia daca doriti sa va cumparati blanuri sau articole din piele la preturi foarte bune, ati venit in locul potrivit...Sunt o gramada de magazine de gen care iti iau ochii, dar sa aveti grija pentru ca se mai vand si articole second-hand si sa nu va pacaliti.
N-am spus nimic de plaja. Plaja este cu nisip, puteti inchiria sezlonguri, umbrelute si mese (anul trecut pretul era de 6 euro sezlong+umbrela la care primeai o cafea sau un suc gratuit). Apa este curata, calda si foarte linistita (foarte rar sunt valuri mari). Sa aveti grija totusi unde va lasati lucrurile pentru ca sunt si oameni "bine intentionati" care circula prin zona.
In rest o excursie reusita, la un pret foarte bun!