Despre Felix, cu bune si cu rele...

Sfarsitul asta de saptamana ne-a prins din nou la Oradea. Nu se face sa fi prin preajma si sa nu mergi pana la Felix. Am avut si rude cazate acolo, asa ca n-aveam chiar nici o scuza sa nu dam o fuga.

Daca data trecuta laudam strandul de vara cel reconditionat, acum am luat mai mult contact cu statiunea in sine, caci ne-am petrecut o seara acolo.

Sa-ncep cu prima impresie: o mizerie de nedescris! Mie mi-e jena, ca sunt bihorean, dar se pare ca Primaria Felix n-are nici o emotie... Stie in schimb sa taxeze parcarea pe o alee unde nu exista nici un semn, ba chiar mai mult, nici un fel de marcaj pe asfalt. Pe urma, te mai ameninta si cu tribunalul. Asteptati voi pana platesc eu amenda...da' sa va luati provizii!

A doua impresie: statiunea este plina. N-am vazut atata furnicar pestrit de lume de cand am fost la mare la noi ultima data. Poate asta e si motivul pentru care edilii comunei isi permit sa-si bata joc de turisti: din moment ce e full, inseamna ca lumea e multumita si asa. Pacat. Se pare ca inca nu suntem suficient de umblati plin lume incat sa invatam sa avem un minim de pretentii pe banii nostri.

A treia impresie (prima pozitiva): au aparut o gramada de terase frumoase, cu mancare buna, cu muzica in surdina, servire decenta...intelegeti voi.

A patra impresie: am fost intr-o camera din hotelul Poienita, de doua stele. Mobilierul este vechi si saracacios, dar: este curat, camera e mare si e dotata cu televizor si frigider. Se poate locui fara probleme acolo, dar daca tot mergeti in concediu fara diverse bilete speciale, v-as recomanda una dintre nenumaratele pensiuni. Costa mai putin si ofera conditii mai bune.

In concluzie: e frumos la Felix, e romaneste, apa e mult mai buna decat la unguri, ca asa e, ne-a pus Dumnezeu mana-n cap, dar eu unul raman cu Gyula.

PS: A se evita hotelul Crisana. E dezastru. Nu s-a investit nimic acolo...

Cazare Hajduszoboszlo si Oroshaza

In cazul in care ati incercat sa va gasiti cazare pe net (nu prin agentii) in Ungaria intr-unul dintre orasele care au stranduri, cred ca v-ati dat seama ca e putin cam complicat daca nu cunoasteti macar putin limba maghiara. Foarte greu gasesti un site in limba engleza. Asta am patit si eu zilele trecute cautand cazare la Oroshaza si Hajduszoboszlo, doua localitati care dispun de stranduri termale, parcuri acvatice cam in genul celui de la Gyula, dar dupa cum am auzit si eu de la altii mult mai fain. Pana la urma am dat de doua site-uri, fiecare cu o lista de apartamente, hoteluri, pensiuni, cam toate locurile de cazare din fiecare localitate, cu toate datele de care aveti nevoie: poze, detalii, numere de telefon, mailuri si undele au chiar site. So...

- cazare Oroshaza
- cazare Hajduszoboszlo