O zi obisnuita de munca in care nimic spectaculos nu parea sa se anunte a fost tocmai ziua in care a venit si propunerea: Vrei sa pleci in Coreea de Sud? Era vorba de un team-building de o saptamana in care urma sa cunosc echipa cu care lucram la proiectul actual. Why not?! Dupa discutii cu prieteni, familie, griji si nelinisti, ca vai, ca-i departe, am zis: o data in viata, poate nu mai am ocazia niciodata: MERG!
Destinatia era Songdo-Dong, Incheon, undeva foarte aproape de Seul. Am plecat de la Timisoara cu doua escale (Munchen, Frankfurt ) pana la Seul (Incheon Airport). Biletul de avion dus-intors a costat 1836 de euro, toate zborurile fiind cu Lufthasa. Exista si variante mai ieftine cu plecare din Budapesta cu escala la Moscova, dar pentru mine din Timisoara, asta era cea mai convenabila, desi cea mai scumpa. Drumul a durat destul de mult, aprox. 23 de ore, dar asta mai mult din cauza escalelor. Zborul din Frankfurt pana in Seul a fost de aprox. 11 ore. Nici nu e chiar asa de tragic, avand in vedere ca mananci destul de des, te poti uita la cate filme vrei sau asculta muzica. Asa ca orele trec destul de repede.
Am trecut peste oboseala doar din nerabdarea de a mirosi aerul asiatic si a da nas in nas cu a lor cultura. Primul contact la iesirea din aeroport a fost cu aerul sufocant. Avand o clima extrem de umeda, simteai cum ti se taie rasuflarea si desi gradele nu erau exagerat de multe, in jur de 29, ti se parea inabusitor de cald. Cu fiecare kilometru cu care inaintam, ideile cu care plecasem de acasa, despre ce credeam eu ca o sa vad se dovedeau a fi total gresite. O tara extrem de dezvoltata si extrem de americanizata. Aeroportul fiind pe o insula, una din legaturile cu orasul Songdo Dong, o suburbie a orasului Incheon, unde urma sa-mi petrec urmatoarea saptamana, se face printr-un pod peste mare (marea Galbena) cu o lungime de aproximativ 10 mile. Oau!!!! Este al 5 lea pod din lume ca lungime. Asta era doar inceputul.
Urma sa aflu ca pamantul pe care calcam, in urma cu 8 ani nu exista. Cum asa?! Pai din simplul motiv ca fiind o tara destul de mica ca si suprafata in comparatie cu totalul populatiei si pentru ca cei mai multi isi doresc sa locuiasca in apropierea Seulului si nu in zona muntoasa care acopera o mare parte din teritoriu, singura solutie pentru a avea toti loc a fost sa se extinda in mare. Asa a inceput extinderea suburbiei Songdo Dong. Iar din 2002 pana in prezent au facut minuni. In locul unde inainte pluteau vapoare si inotau pesti ,acum circula metroul, au parcuri imense, bulevarde cu cate 4 benzi pe sens si cladiri la care de abia le vezi varful unde locuiesc acum oameni sau unde fac business. Inca mai e in constructie, dar nu mai au mult. Pana in 2015 va fi gata. La ei e foarte simplu, un zgarie-nori, se construieste cam intr-un an si nu sunt chiar asa usor de facut, considerand baza pe care sunt construiti. Si culmea, sunt tot oameni ca si noi, n-au nici 4 maini si nici mai mult creier, dar ei pot. Sa fie din cauza ochilor?
In cele 5 zile petrecute efectiv in Coreea, am reusit sa-mi fac o idee despre ei ca oameni si pot spune ca sunt politicosi, uneori chiar umili in fata clientului, deschisi si au niste femei extrem de frumoase si cochete (cel putin cele pe care le-am intalnit eu). Sunt maniaci cu munca, iar daca ar fi si productivi la maxim in tot timpul pe care si-l petrec la locul de munca ar muta muntii din loc. Desi sunt mai ponderati decat vecinii lor japonezi, totusi statul a luat o masura prin care ii obliga sa nu stea peste program la locul de munca, pentru ca si-au dat seama ca in ultimii ani a inceput sa le scada natalitatea din ce in ce mai mult. Asa ca au fost trimisi acasa sa faca copii.:)
Un bai mare au (in mod sigur parerea e reciproca), au cea mai groaznica mancare din lume. In 5 zile cat am stat la ei, am facut plecaciuni ca exista McDonald’s pe pamant si ca cineva a inventat pizza….altfel n-as fi supravietuit. Iar daca mergeti la ei, n-aveti nicio sansa sa nu invatati cum se manuiesc betele, pentru ca furculita este o raritate, iar cutit eu n-am vazut deloc, decat sabia samurailor, sau cum s-or fi numit, cei care stateau de straja patriei la palatul Changdeokgung din Seul.
Si poze:
